Metode de prevenire a nenorocirilor și cum pot fi reduse efectele acestora după ce acestea se petrec

  • Soluţia cea mai eficientă pentru a preveni nenorocirile este credința în Destin şi Predestinare (Qadaa și Qadar – al șaselea stâlp al credinței). Aceasta este un factor cheie pentru a reduce efectele acestora, care îl afectează pe credincios. Cu această credință în suflet, musulmanul se protejează de multe dereglări psihologice ce îi afectează pe oameni. Când credinciosul știe că nimic nu îi poate face rău în afară de ceea ce Allah a hotărât.

    Allah Preaînaltul şi Preaslăvitul spune în Coranul cel Sfânt: („Nicio nenorocire nu se îndreaptă pe Pământ și nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru ușor pentru Allah, ~ Pentru ca voi să nu fiți triști pentru ceea ce ați pierdut și nici să nu vă prea bucurați pentru ceea ce El vă dăruiește. Și Allah nu-l iubește pe cel trufaș și lăudăros.” )
    (coran, 57:22-23)

    Trimisul lui Allah s) a spus: „Dreptcredinciosul puternic este mai bun şi mai iubit de Allah decât cel slab şi cu toţii sunt de folos. Fii sârguincios în ceea ce îţi este de folos, cere ajutorul lui Allah şi nu te delăsa! Iar dacă păţeşti ceva, să nu spui: «Dacă aş fi făcut aşa, s-ar fi întâmplat aşa şi aşa...ci spune: «Aceasta este ceea ce Allah a ales şi a făcut ceea ce a voit...», deoarece acest «dacă» deschide calea Satanei.” ​
    (Muslim)

    Musulmanul trebuie să fie mulţumit cu ceea ce Domnul lui a stabilit pentru fiecare moment al vieţii sale, fie dacă este vorba de sărăcie sau de bogăție, de sănătate sau de boală. Allah le-a descris pe acele persoane care sunt mulțumite cu Creatorul lor doar când au bogății, sănătate și se bucură de o situație bună, dar care nu fac acelaşi lucru și în momentele de sărăcie sau boală: „Sunt unii dintre oameni care Îl adoră pe Allah pe o margine: dacă au parte de bine, sunt ei netulburați, dar dacă au parte de o încercare, atunci își întorc ei fața, pierzând și aceastã lume și Viața de Apoi. Aceasta este pierderea învederată!”
    ( coran, 22:11 )

    Dacă dreptcredinciosul este convins de faptul că toate chestiunile se află în Mâinile lui Allah Cel Atotputernic, Cel care nu are parteneri și că El este Cel care dispune toate chestiunile Creației Sale şi că El poruncește doar ceea ce este bun și benefic pentru aceasta, că El este Cel care trimite binele și răul și El este Cel care însănătoșește și protejează, Cel care dă și Cel care reține, după cum ni se spune în Coranul cel Glorios: „Și dacă Allah te atinge cu un rău, [să știi că] nu este cine să-l îndepărteze decât numai El! Iar dacă El îți voiește un bine, nu este nimeni care să poată respinge harul Său. El îi atinge cu aceasta pe cei care voiește El dintre robii Săi, iar El este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător].”
    (coran, 10:107)

    Dacă dreptcredinciosul ştie că toate acţiunile acestei lumi se află în Mâinile lui Allah, care nu are parteneri, şi caută adăpost la El temându-se de pedeapsa Lui, așteptând răsplata și binecuvântările Lui (în această viață), realizând lucruri potrivite pentru obținerea mulțumirii lui Allah, atunci acesta va fi dintre cei descriși în Coran: „... Iar aceluia care se încrede în Allah, El îi este de ajuns...”
    (coran, 65:3)

    Toți robii lui Allah sunt slabi și nu cunosc ce anume le va da binele. Allah spune: „... Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi și să iubiți un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah știe, în vreme ce voi nu știți.”
    (coran, 2:216)

    Este important să se caute răsplata lui Allah cu răbdare faţă de lucrurile pe care El, Preaînaltul şi preaslăvitul, le-a stabilit, fie calamități sau nenorociri în viață, familie sau avuții. Allah spune în Coranul cel Nobil, referindu-se la acest aspect: „Vă vom încerca cu puțină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete și de roade, dar binevestește celor răbdători, ~ Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah și noi la El ne întoarcem.» ~ Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor și îndurarea Lui și aceia sunt cei călăuziți.”
    (coran, 2:155-157)

    Trimisul lui Allah ( s ) a spus: „Niciun rob al lui Allah care spune…
    «Inna lillahi ua inna ilaihi raji’un. Allahumma-jurni fi musibati uakhluf li khairan minha» atunci când este lovit de o nenorocire, fără ca Allah să îl răsplătească și să îi dea în schimb un bine.”

    Imamul Ibn Al-Qayyim ( s ) a spus: „Aceste cuvinte sunt cele mai bune cuvinte ce pot fi rostite de o persoană aflată într-o dificultate, atât în această viață, cât și în Viața de Apoi, deoarece conțin două mari principii. Dacă o persoană le cunoaște și le practică în viața de zi cu zi, situația îi va fi ușurată:



    Primul: robul, familia și bogăția lui îi aparțin lui Allah Preaînaltul. Acestea se află în posesia robului doar sub formă de împrumut, și dacă Allah i le ia, va fi ca acel stăpân care își ia înapoi ceea ce îi aparține.

    Al doilea: într-un final, robul se va întoarce la Allah și va părăsi această lume. Va fi dus înaintea lui Allah singur, așa cum a fost creat, fără familie, bani sau ajutoare. Se va prezenta înaintea Creatorului doar cu faptele lui bune și rele, drept urmare acesta este începutul și sfârșitul lui... deci, cum poate cineva să se bucure prea tare pentru ceva ce obține, sau să dispere atunci când pierde ceva? Atunci când un om se gândește la începutul și sfârșitul lui este, fără îndoială, un mare remediu pentru a suporta mai bine necazurile.”
    ( Zad al-Ma’ad, vol. 4, pag. 188-195)
  • Realizarea Rugăciunii (As-Salah). Despre aceasta, Allah spune în Coranul cel Glorios: „Căutați liman în răbdare și în Rugăciune [As-Salat]!...”
    (coran, 2:45)

    Atunci când se afla într-o situație care îl preocupa, Profetul ( s ) mergea să se roage, spunând: „O, Bilal! Fă chemarea la Rugăciune, pentru că aceasta ne aduce pace.”
    (Abu Dawud)

  • Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Profetul lui Allah ( s ) a spus: „Eu sunt (pentru robul Meu) aşa cum gândeşte el despre Mine că sunt, şi Eu sunt cu el dacă M-a pomenit, şi dacă M-a pomenit în sinea lui, l-am pomenit în Sinea Mea, şi dacă M-a pomenit într-o adunare (de oameni), îl voi pomeni într-o adunare mai bună decât aceasta.”
    (Bukhari şi Muslim)
  • Pomenirea frecventă a lui Allah. Prin aceasta, omul va fi eliberat de nenorocirile și necazurile ce îl afectează și credința lui va fi consolidată. Allah spune în Coranul cel Nobil: „«Pe cei ce cred și ale căror inimi sunt liniștite întru pomenirea lui Allah», căci prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile.”
    (coran, 13:28)

  • A se ruga mult lui Allah.​ Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt: „Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie, când Îl cheamă, și îndepărtează răul și vă face pe voi urmași pe Pământ? Oare există altă Divinitate alături de Allah? Numai rareori vă aduceți voi aminte!”
    (coran, 27:62)
  • A crede că după o greutate vine o ușurare și eliberarea de aceasta, și că după orice necaz urmează uşurarea.​ Allah spune în Coranul cel Glorios: „Alături de greu vine și ușorul!”
    (coran, 94:6)

    Un poet a spus: „Într-o situație gravă, totul în jurul meu părea că se închide, Dintr-odată am fost eliberat de problema mea când credeam că nu aveam nicio ieșire.”

  • . A ști că viața în această lume este o perioadă scurtă; că nu este eternă și că totul va ajunge la un sfârşit.​ Allah spune: „Toți cei care sunt pe Pământ vor pieri, ~ Va rămâne veșnic [numai] fața Domnului tău, Cel plin de Slavă și de Cinste.”​
    (coran, 55:26-27)
  • A cunoaște cât de insignifiantă este această lume. Sahl ibn Sa'd ( s ) a spus că Trimisul lui Allah ( s ) a trecut prin Dhul-Hulaifah și a văzut o oaie umflată care se afla într-o stare avansată de descompunere, iar el ( s) a spus: „«Vi se pare că această oaie nu are nici o valoare pentru stăpânul ei?» ​Cei care îl însoțeau au spus: «Da!» ( s ) «Pe Cel în Mâinile Căruia se află sufletul meu, această lume valorează mai puțin pentru Allah decât acest animal pentru stăpânul lui! Dacă viața din această lume ar fi valorat chiar și cât o aripă de muscă, El nu i-ar fi dat necredinciosului nici un pahar cu apă.»”
    (Hakim)

  • A ști că niciun om nu va părăsi această lume fără să i se fi împlinit termenul pe care Allah l-a stabilit pentru viața sa. Trimisul lui Allah ( s ) a spus: „Nicio persoană nu va părăsi această lume până când nu va împlini termenul său (de trai) pe acest Pământ şi până când Allah nu îi va da toate lucrurile ce au fost scrise pentru ea...”
    (Bukhari şi Muslim)


Imam Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) menționează, de asemenea, alte soluţii pentru a întâmpina greutăţile, printre care:

  • . A îi observa pe cei care au fost loviţi de o nenorocire. Omul trebuie să fie conștient că nu este singurul care trebuie să înfrunte o nenorocire. Dacă va observa cu atenţie ceea ce se întâmplă în lume, va ajunge la concluzia că nenorocirile se întâmplă ca urmare a pierderii unei oportunități dorite sau a petrecerii unui lucru neplăcut. Omul trebuie să știe că această lume este o etapă în care este pus la încercare; în care se râde puțin și se plânge mult; un loc în care va fi fericit o perioadă și nefericit o altă perioadă; un loc în care uneori se distrează și alteori trebuie să evite unele lucruri (ilicite). Allah spune: „Noi l-am creat pe om spre încercare!”
    (coran, 90:4)

    De asemenea, Allah spune: „Dacă ați primit o rană, și ceilalți oameni au primit răni asemenea ei...”
    (coran, 3:140)

    Abdullah ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Există câte o ocazie tristă pentru fiecare ocazie fericită. Nu există niciun cămin care să fie plin de bucurii mereu, care să nu aibă parte de tristețe niciodată.”

    Un poet a spus: „Eu știu că nu este nenorocire care să mi se întâmple Care să nu i se fi întâmplat înainte unei alte persoane.”

  • A considera că, datorită lui Allah, o nenorocire care ni s-a întâmplat nu a fost și mai mare și a-i mulțumi lui Allah că nu a fost o nenorocire legată de ​diin ​(credinţă). De câte ori pierdem ceva în această viață, ceva material, nu trebuie să ne plângem cu privire la aceasta, cu excepția cazului în care nenorocirea are de a face cu credința (diin). Trebuie să îi fim recunoscători lui Allah pentru toate binecuvântările date.

    Lui Urwah ibn az-Zubair (Allah să fie mulţumit de el!) i-a fost amputat un picior și fiul i-a murit în aceeași zi, iar el a putu spune: „O, Allah! Toate laudele Ți se cuvin, dacă Tu mi-ai luat ceva, cu adevărat Tu mi-ai dat multe altele. Dacă m-ai lovit cu un necaz, Tu mă vei ajuta să trec peste el... Tu mi-ai dat patru membre și ai luat una dintre ele și Tu mi-ai dat patru fii și mi-ai luat unul dintre ei.”

  • A ști că acela care dă dovadă de nemulțumire față de ceea ce Allah a hotărât va avea parte de Mânia Lui, îl mulţumeşte pe Satana și îi bucură pe dușmani, în timp ce îi întristează pe prieteni. În același timp, aceasta anulează recompensa unuia și îl slăbeşte. Dar dacă, în schimb, suportă totul cu răbdare și caută răsplata de la Allah aceasta îl va mulţumi pe Allah, îl va umili pe Satana, îi va dezgusta pe dușmani și îi va bucura pe prieteni.
  • A ține cont de faptul că nenorocirile sunt o oportunitate pentru a acumula fapte bune, dacă persoana suportă cu răbdare acel rău și caută recompensa de la Allah. Abu Musa Al-Ash’ari ( s ) a spus: „Atunci când fiul unui credincios moare, Allah le spune Îngerilor: «Voi ați luat sufletul fiului robului Meu?», iar aceștia răspund: «Da!». Allah le spune: «Oare i-ați luat voi ceea ce iubea el cel mai mult?». Iar ei răspund: «Da!». Atunci El îi întreabă: «Ce a spus robul Meu?», iar ei răspund: «Cu adevărat el Te-a lăudat și a proclamat că el Îţi aparține și că la Tine se va întoarce.» Atunci, Allah le va spune Îngerilor: «Construiți pentru el o casă în Paradis (Jannah) și chemați-o Casa Laudei.»”
    (Ibn Hibban)

    Abu Sa’id Al-Khudri ​(Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul ( s ) a spus: „Nu este încercat un musulman cu vreo boală, sau cu vreo nelinişte, sau cu vreo supărare, sau cu vreo suferinţă, sau cu vreo deznădejde, chiar şi (numai) cât un spin care l-ar înţepa, decât iertându-i-se lui din păcatele lui prin aceasta.” ​
    (Bukhari şi Muslim)

  • Ar trebui să se țină cont de faptul că a aștepta cu răbdare și a căuta recompensa de la Allah în momentele grele este o caracteristică a credincioșilor și o cauză pentru care credinciosul va intra în Paradis.​ Allah spune în Coranul cel Glorios: „Și vă vom încerca până ce îi vom cunoaște pe cei care luptă (pentru cauza lui Allah) dintre voi și pe cei statornici și vom încerca veștile despre voi.”
    (coran, 47:31)

    Ibn Abbas ( s ) a povestit că, odată, le-a spus celor care îl însoțeau: „«Doriți să vă arăt o femeie din Paradis?» Ei au spus: «Da!» Și el a continuat: «O femeie brunetă s-a apropiat de Profet ( s ) și i-a spus: „Am venit pentru că sufăr de epilepsie și corpul meu se descoperă atunci când am crize, roagă-l pe Allah pentru mine.” Profetul ( s ) i-a spus: „Dacă vrei, pot să îi cer lui Allah să te însănătoșești sau poți să ai răbdare cu boala ta și așa vei obține Paradisul.” ​Ea a spus: „Voi avea răbdare, dar roagă-te să nu mi se mai descopere corpul atunci când am crize.” și el ( s ) i-a spus: „Dacă vrei, pot să îi cer s-a rugat pentru ea.»”
    (Bukhari)


    Suhaib a relatat că Trimisul lui Allah ( s ) a spus: „Cât de minunată este situaţia unui credincios. Este bine pentru el în orice situaţie şi acesta se întâmplă numai credinciosului. Dacă prosperă el îşi exprimă recunoştinţa lui Allah, şi aceste este bine pentru el; iar dacă îl loveşte un necaz, îndură cu răbdare şi aceste este şi mai bine pentru el.”
    (Muslim)

  • Trebuie să se țină cont de faptul că, şi dacă speranța a fost pierdută, mereu va trebui să tolereze situația grea cu răbdare. Disperarea nu este bună, iar acela care disperă va pierde toată recompensa.

    Mahmud ibn Labid a relatat că Trimisul lui Allah ( s ) a spus: „Cea mai mare binecuvântare este însoţită de anumite încercări. Dacă Allah iubește o persoană, atunci o încearcă printr-o nenorocire. Cel care va primi aceasta fiind răbdător, va avea parte de Mulţumirea lui Allah, iar cel care îşi va pierde răbdarea, va avea parte de Mânia Lui.”
    (Ibn Majah)

  • Credinciosul trebuie să știe că Cel care îl încearcă este Allah, care este Cel Mai Milostiv. El nu i-a trimis drept încercare o nenorocire pentru a-l pedepsi sau a-l distruge; din contră, îi încearcă răbdarea, fericirea în a-L asculta pe Allah și credința în El. El vrea, de asemenea, ca robul Lui să Îl invoce, să Îi ceară ajutorul.

    Omar ibn al-Khattab ( s ) a relatat că: Câţiva Sabi (prizioneri de război, femei şi copii) au fost aduşi în faţa Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), printre care se afla şi o femeie care îşi mulgea laptele, iar de fiecare dată când observa un copil dintre captivi, îl strângea la pieptul său şi îl alăpta (îşi pierduse copilul, pe care l-a ( s ) i-a spus: „Dacă vrei, pot să îi cer ( s ) i-a spus: „Dacă vrei, pot să îi cer găsit mai apoi). Profetul ( s ) a spus: «Credeți că această femeie și-ar arunca propriul prunc în foc?»​, iar companionii lui au spus: «Nu, dacă stă în puterea ei să nu îl arunce în flăcări.» Trimisul lui ( s ) i-a spus: „Dacă vrei, pot să îi cer Allah ( s ) a spus: «Cu adevărat, Allah este mai Milostiv cu robii Săi decât această femeie cu pruncul ei.»​”
    (Bukhari)

  • Credinciosul trebuie să țină cont de faptul că suferința din această viață conduce la o viață de fericire în Viaţa de Apoi, iar fericirea din această viață conduce la suferință în Viaţa de Apoi. De aceea, a accepta starea de suferință temporară pentru a obține starea de fericire permanentă este mai bine decât contrariul.

    Profetul ( s ) a spus: „... Paradisul (Jannah) a fost înconjurat de dificultăți, iar Infernul a fost înconjurat de pofte și dorințe...”
    (Nasa’i)

    Aceasta nu înseamnă că omul trebuie să fie ca o ființă neînsuflețită și fără sentimente, care nu dă dovadă de emoții naturale. Este interzis ca o persoană să îşi piardă speranța, sau să fie supărată și nemulțumită cu ceea ce Allah a hotărât pentru el. Anas ibn Malik a relatat: „Am intrat cu Trimisul lui Allah ( s ) la Abu Saif ( s ) fierarul, a cărui soție era mama de lapte a lui Ibrahim – fiul Profetului – iar Profetul ( s ) l-a luat în brațe pe Ibrahim, l-a sărutat și l-a mirosit. După aceea, noi am intrat în casa lui când era pe moarte și Trimisul lui Allah ( s ) a început să plângă. Abd Ar-Rahman ibn Awf ( s ) a întrebat: «Și tu, Trimis al lui Allah, plângi?» Iar Trimisul lui Allah i-a răspuns: «O, Ibn Awf, aceasta este milostenie și, mai mult decât atât, cu adevărat lacrimile izvorăsc din ochi, inima se întristează, dar eu spun doar ceea ce Îl mulțumește pe Domnul nostru, iar noi suntem foarte triști pentru plecarea lui Ibrahim.»
    (Bukhari)

    Osamah ibn Zaid ( s ) a spus: Fiica Profetului i-a cerut Trimisului lui Allah ( s ) să vină să o vadă, pentru că unul dintre fiii ei era pe moarte. Atunci, Trimisul lui Allah ( s ) l-a însărcinat pe emisar să îi transmită salutările lui și să îi spună: «Cu adevărat, lui Allah îi aparține ceea ce El a dat și ceea ce El a luat, și totul are un timp determinat, de aceea, ai răbdare și caută recompensa la Allah​.» Atunci ea a insistat să vină, însă el ( s ) s-a dus însoțit de Sa’d ibn Ubadah, Mu’adh ibn Jabal, Ubai ibn Ka’b, Zaid ibn Zabit și de alți oameni. Când au ajuns, au pus copilul care abia se mai mișca în brațele Profetului, iar acesta ( s ) a început să plângă. Sa'd (Allah să fie mulţumit de el!) a spus atunci: «O, Trimis al lui Allah, ce este aceasta?» Iar el ( s ) a spus: «Aceasta este milostenia pe care Allah a pus-o îi inimile robilor Săi, cu adevărat Allah este Milostiv cu robii Săi cei milostivi.»​”
    (Bukhari)

    Un poet a spus: „Lasă zilele să treacă așa cum le place. Fii fericit cu destinul și cu predestinarea O dată ce se întâmplă ceva, se întâmplă pentru că a fost hotărât Și nu există cale de a împiedica asta.”